Detectivii urbani
Tur pentru copii
Acest tur reprezintă o expediție urbană destinată copiilor pentru a înțelege procesele complexe care transformă mediul în care cresc și se dezvoltă. Pentru a se regăsi în identitatea orașului e nevoie de un bagaj cultural urban, care poate începe de aici prin recunoașterea și înțelegerea elementelor cheie ale patrimoniului construit timișorean.
Turul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 9 și 11 ani și presupune parcurgerea celor patru piețe aflate în centrul istoric al orașului: Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sfântul Gheorghe și Piața Unirii. Traseul propus va aduce în prim-plan istoria celui mai vechi cartier al orașului și imediata sa vecinătate. Vom vorbi despre apariția și evoluția acestor piețe în timp, despre aspectul lor actual dar și despre câteva dintre cele mai semnificative clădiri care le populează și despre personalitățile importante în conturarea imaginii pe care ne-o prezintă astăzi. Copiii vor descoperi și vor colecționa imagini vechi ale orașului și își vor dezvolta simțul de observație, precum și cel de orientare cu ajutorul unei hărți și a reperelor orașului.
Turul pentru copii este organizat în parteneriat cu Asociația De-a arhitectura ca o extindere a activităților desfășurate în cadrul opționalului „De-a arhitectura în orașul meu" și reprezintă o adaptare a unuia dintre tururile destinate adulților prin prisma materialelor educaționale dezvoltate de asociație de-a lungul celor 5 ani de activitate.
Anunță-mă când vor avea loc înscrierile. Te rugăm să citești Termeni & Condiții.