Despre
Tur de Arhitectură (TA) este un proiect cultural inițiat de către Filiala Timiș a Ordinului Arhitecților din România în cadrul primei ediții a bienalei timișorene de arhitectură (beta 2016) și dezvoltat începând cu anul 2019 de Asociația TEMPORAR, ai cărui autori urmăresc ca prin activitățile pe care le desfășoară să promoveze patrimoniul material și imaterial local și să stimuleze cunoașterea și înțelegerea mediului construit, cu scopul implicării cetățenilor în modelarea conștientă și asumată a peisajului urban timișorean. Dacă prima ediție a cuprins 5 trasee tematice, respectiv 10 tururi ghidate de arhitectură destinate publicului larg, astăzi TA conține un set de 14 trasee, dintre care două adresate copiilor, articole scrise de diverși profesioniști pentru blog-ul TA și filme documentare de scurtă durată.
În spatele proiectului Tur de Arhitectură se află o echipă multidisciplinară, care are la bază un grup de arhitecți curioși și pasionați de istoria orașului Timișoara, a arhitecturii sale și a relației dintre cele două, de spațiul său public și zonele sale verzi, de posibilitățile pe care le dezvăluie existența canalului Bega în oraș, de poveștile și istoria oamenilor care au locuit cândva aici și multe altele.
Evenimentele Tur de Arhitectură se concentrează asupra unor aspecte arhitecturale trecute cu vederea, dar și asupra caracteristicilor interesante ale dezvoltării urbane, încorporând vizite în locații inedite și întâlniri cu persoane deosebite, cu scopul de a obține o mai mare vizibilitate pentru subiectele respective și de a sensibiliza sfera publică, deoarece mediul construit este produsul tuturor celor care îl modelează direct (profesioniști din domeniul arhitecturii) sau indirect (publicul larg) și „aparține” tuturor celor care îl utilizează. În acest sens, avem cu toții datoria morală de a fi interesați și de a acționa într-un mod conștient și responsabil față de acesta. Mediul construit reprezintă oglinda comunității care l-a creat și este un produs material, spațial și cultural al oamenilor, care necesită atenția noastră.
Pentru detalii legate de ora de începere a tururilor, participare, înscriere și anularea evenimentelor, vă rugăm să parcurgeți informațiile de la pagina Termeni și condiții.
Proiectul, conținutul acestuia și modul în care rezultatele proiectului sunt folosite reprezintă exclusiv opinia autorilor acestuia.