Termeni & Condiții

Participarea la tur 

Pentru a putea participa la unul dintre tururile programate este necesar să vă înscrieți folosind formularul de înscriere, pe care îl găsiți în pagina aferentă turului. Nu au loc înscrieri prin e-mail sau telefon. Înscrierile se vor face în limita locurilor disponibile/tur, în ordinea completării formularului de înscriere. Participarea este gratuită. În urma completării formularului de înscriere veți primi un e-mail de confirmare a înscrierii sau a înregistrării pe lista de așteptare, în funcție de gradul de ocupare a locurilor disponibile până în acel moment. Tot prin intermediul e-mail-ului vi se vor transmite locul de întâlnire și ora de începere a turului. Formularul de înscriere vă va afișa numărul de locuri rămase libere pentru fiecare tur. Odată cu ocuparea locurilor disponibile/tur, formularul de înscriere vă va afișa mesajul „în așteptare". Prin completarea formularului după afișarea mesajului „în așteptare" veți fi înregistrați pe lista de așteptare, în ordinea primirii înscrierilor.

Tururile se desfășoară în limba română. Pentru moment, echipa Tur de Arhitectură nu poate asigura traducere în alte limbi.

Prelucrarea datelor cu caracter personal 

Prin înscrierea la tururi, ați luat la cunoștință și v-ați exprimat consimțământul pentru prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal pentru desfășurarea logistică firească a proiectului Tur de Arhitectură. Organizatorul respectă dispozițiile legale privitoare la protecția datelor cu caracter personal și pune în aplicare măsuri tehnice și organizatorice de protejare a tuturor operațiunilor privitoare în mod direct sau indirect la datele cu caracter personal, care previn prelucrările neautorizate sau ilegale, precum și pierderile sau distrugerile accidentale sau ilegale. 

Datele dvs cu caracter personal (nume, prenume, adresă de e-mail, număr de telefon) se prelucrează pentru a asigura participarea nominală la tururile la care v-ați înscris și pentru a comunica cu dumneavoastră. Organizatorul va folosi datele personale pentru a transmite participanților informații relevante în desfășurarea proiectului și pentru a anunța posibilele modificări aduse prezenților Termeni și condiții sau pentru a anunța posibile modificări aduse calendarului proiectului. Informațiile referitoare la profesie, vârstă și studii vor fi procesate prin Google Analytics (sau alt serviciu de profil) cu scopul de a face sondaje și cercetări și de a afla nivelul de interes al utilizatorilor față de subiectul website-ului. Este posibil să facem publice informații care nu vă identifică personal și să permitem accesul partenerilor (editori, sponsori, finanțatori și site-urile conectate) la acestea. De exemplu, îi putem spune unui promotor câte persoane au văzut reclamele sale sau putem oferi partenerilor informații demografice, prin care utilizatorii să nu poată fi identificați personal. 

Conform cerințelor Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, modificată și completată și ale Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, precum și conform deciziei 200/2015 a Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Organizatorul are obligația de a administra în condiții de siguranță și numai pentru scopurile specificate datele personale pe care participantul le va furniza. În temeiul Regulamentului general privind protecția datelor, beneficiați de următoarele drepturi: dreptul la informare, dreptul de acces la date, dreptul la rectificare, dreptul la ștergerea datelor, dreptul la restricționarea prelucrării, dreptul la portabilitatea datelor și dreptul la opoziție. Pentru exercitarea acestor drepturi, precum și pentru detalii legate de protecția datelor ne puteți scrie la contact@turdearhitectura.ro. 

Anularea înscrierii 

Vă rugăm să ne anunțați (contact@turdearhitectura.ro, 0721 067766) cu cel puțin 2 zile înainte, dacă nu mai doriți să participați la unul dintre tururile la care v-ați înscris, pentru a-i putea anunța pe cei aflați pe lista de așteptare. 

Anularea sau amânarea tururilor 

În cazul unor condiții meteorologice nefavorabile Organizatorul își rezervă dreptul de a anula un tur sau de a schimba ziua în care se desfășoară un tur. Organizatorul va anunța participanții cel târziu cu o zi înainte față de ziua programată pentru desfășurarea turului. 

Persoanele sub 18 ani 

Copiii cu vârste sub 14 ani, care participă la tururile destinate adulților, trebuie să fie însoțiți de un adult. Părinții sunt responsabili pentru copiii lor. Organizatorul nu își asumă răspunderea pentru minorii neînsoțiți de un adult. Persoanele cu vârsta cuprinsă între 7 și 17 ani, care vor veni neînsoțite de părinți, trebuie să prezinte înainte de începerea turului Declarația pe propria răspundere, în original, semnată de unul dintre părinți/tutore legal, pentru a putea participa la tururile la care s-a înscris/a fost înscris. Declarația pe propria răspundere poate fi redactată de mână după modelul Organizatorului. Organizatorul își rezervă dreptul de a refuza participarea la tur a unui minor, căruia i s-a confirmat înscrierea, dacă acesta nu prezintă, la momentul începerii turului, Declarația pe propria răspundere în original. 

Întârziere 

Vă rugăm să ajungeți la locul de întâlnire cu 10-15 minute înainte de începerea turului. Turul va începe la ora transmisă persoanelor care au confirmat participarea.

Accidentări 

Organizatorul nu își asumă răspunderea pentru prejudicii, daune sau pierderi cauzate înainte, în timpul sau după tur. Persoanele înscrise participă la tururi pe proprie răspundere. 

Furt sau pierderea bicicletei 

Organizatorul nu își asumă răspunderea în caz de furt sau pierdere a bicicletei în timpul tururilor care se desfășoară cu ajutorul bicicletelor personale. 

Declarații 

Prin înregistrare, participanții la tur declară că: 

  • vor respecta regulile de conviețuire socială, păstrarea liniștii și ordinii publice; 
  • nu se vor afla sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor stupefiante de orice natură în momentul participării la tur; 
  • sunt de acord cu publicarea eventualelor fotografii care surprind imaginea personală pe website-ul Organizatorului sau pe alte mijloace de promovare a proiectului Tur de Arhitectură; 
  • se vor conforma recomandărilor Organizatorului privind conduita pe întreaga durată a turului, inclusiv în ceea ce privește eventualele interdicții privind fotografierea și/ sau publicarea imaginilor anumitor obiective, dacă va fi cazul.