Titus Suciu, Jan Gehl și Piața Bălcescu

„Dacă spațiile în aer liber sunt de bună calitate (….) va avea loc și o gamă largă de activități opționale (pe lângă cele necesare) întrucât locul și situația vor inspira oamenii să se oprească, să stea, sa mănânce, să se joace etc. Un mediu de calitate face posibil un spectru total diferit și mult mai amplu de activități umane.” Jan Gehl

„Când am venit în oraș, după ce terminasem clasa I-a într-un sat de munte din Ardeal, piața, pe atunci Lahovary, după aceea Bălcescu, era centrul Timișoarei! Lucrurile stăteau așa fiindcă piața comercială era acolo, nu în intrândul de pe 1 Decembrie, pentru că exista o bifurcație de linii de tramvai, o stație, o școală, o alimentară, o cofetărie și… mozi !” Titus Suciu

Avem mai sus două afirmații care, la prima vedere, par a nu avea prea multe în comun, ele fiind făcute de două persoane venind din contexte profesionale și culturale diferite. La o parcurgere mai atentă se poate observa că, de fapt, ele spun același lucru. În lucrarea sa „Viața între clădiri”, arhitectul și urbanistul danez Jan Gehl observă faptul că în spațiile publice se desfășoară trei tipuri de activități: activități necesare (de tipul mersului la cumpărături, la bancă etc.), activități opționale (se stă la o terasă pentru a bea o cafea etc.) și sociale (întâlniri cu prietenii, joacă între copii etc.). El afirmă că, dacă spațiul public este de calitate toate aceste trei activități vor avea loc, iar dacă acesta este de slabă calitate vor avea loc doar activitățile necesare. Descrierea pieței Bălcescu, fostă Telekház tér și Grundhaus Platz, în lucrarea „Pagini despre Banat”, așa cum o percepe și o găsește prozatorul brașovean Titus Suciu la 8 ani, proaspăt sosit în Timișoara, ne arată un spațiu public de calitate, în care au loc toate tipurile de activități: de la așteptatul tramvaiului și mersul la piață (activități necesare) la activități opționale și sociale (cofetărie și mozi - cinematograf, în limbaj argotic timișorean). Aveam astfel o piață care își îndeplinea rolul de centru funcțional, economic și social al cartierului Elisabetin. 

Din păcate, din anul 1948, atunci când Titus Suciu a sosit în Timișoara și a cunoscut Piața Lahovary, lucrurile s-au schimbat pentru actuala Piață Bălcescu și nu în bine. Mai întâi piața agro-alimentară a fost mutată pe strada 1 Decembrie, lipsind astfel piața de un important centru de activități. După 1990 cinematograful s-a închis dispărând astfel încă o dotare pentru activități opționale. În anul 2013, cu ocazia reamenajării pieței, au fost eliminate și ultimele dotări pentru activități opționale: cele câteva bănci și copacii care le umbreau, aflați în mijlocul pieței. Reamenajarea acesteia s-a făcut strict pe criterii de rezolvare a traficului auto, astfel că dotările urbane destinate pietonilor nu au fost luate în calcul. Piața s-a transformat, sau a involuat, am putea spune, într-o mare intersecție auto. 

Un exemplu de bună practică este Piața T. Nember din Lido di Jesolo, Veneția, Italia, comparabilă cu Piața Bălcescu ca dimensiuni și organizare, pe care o puteți observa la acest LINK. Cu mijloace relativ ieftine și simple (copaci, mobilier urban, circulații pentru pietoni și bicicliști integrate cu spațiul verde) se poate obține un spațiu public de calitate, care să atragă oamenii și să-i determine să-și petreacă timpul acolo.

Aplicând același gen de intervenție simplă, dar eficientă, și centrul cartierului Elisabetin s-ar transforma înapoi, din intersecție auto în piață urbană. Probabil că atât Titus Suciu cât și Jan Gehl s-ar bucura.

Surse: 

• Jan Gehl - Viața între clădiri. Utilizările spațiului public, Igloo Media, 2011
  
• Titus Suciu - Chente, Lahovary, Generală 4 și mozi. Pagini despre Banat, Editura Marineasa Timișoara, 2011