Sunt la Revolution Fest, la Muzeul Satului.

Explozivi, bosniecii de la Dubioza Kolektiv ritmează tot. Sar și cânt alături de ei „Ovo himna je generacije…”. „Ăsta e imnul generației…trăim cu nervii la turație”* dar despre care generație vorbim?

Privesc în jur. În dreapta, profilul unui prieten de aceeași vârstă cu mine. În stânga, un profil identic, dar cu vreo douăzeci de ani mai tânăr. Tată și fiu, amândoi pulsează …

Așa cum spuneam la finalul primei părți a acestui traseu afectiv, imaginile alb-negru au început să prindă culoare și tot mai multă viață după ’90. De fapt proiecțiile și reperele noastre interioare își găsiseră în sfârșit modul și libertatea de exprimare. Una din mărcile timișorenilor a fost dintotdeauna trupa Phoenix, ale căror piese erau permanent prezente la întâlniri, fie ele pentru discuții analitice sau simple chefuri. Textele lor îndrăznețe …

La noi în grădină era (și încă este) una dintre cele mai frumoase magnolii din Timișoara. Sub magnolie creșteau lăcrămioare superbe. Le culegeam duminica dimineața, pentru mama, înainte de a merge la matineul concertului de la filarmonica unde tatăl meu cânta în orchestră.

Strada Giurgiului (actualmente Coriolan Băran) era, așa cum se spune astăzi, „multi-culti“. Vecinii noștri erau de toate neamurile Banatului: români, nemți, unguri, sârbi, și de toate religiile: …