Spații publice de calitate

Conform arhitectului și urbanistului Jan Gehl, există trei tipuri de activități pe care un om poate să le desfășoare, în aer liber, în spațiile publice (străzi, parcuri, piețe, etc): activități necesare – activități în care participanții sunt, mai mult sau mai puțin, nevoiți să le întreprindă (mersul la școală sau la serviciu, cumpărăturile zinlice, așteptatul autobuzului în stație, etc); activități opționale – activități care implică o dorință, a celor implicați, de a le face (plimbări, plajă); activități sociale – activități care depind foarte mult de existența altor oameni în spațiile publice și care sunt rezultante ale primelor două tipuri de activități (jocurile copiilor, saluturi, conversații, etc). Dacă primul tip de activitate se desfășoara în orice condiții, fiind obligatoriu, celelalte tipuri de activități au loc doar dacă factorii exteriori sunt favorabili. 

Industrializarea, segregarea funcțiunilor și dependența de automobil au dus la transformarea orașelor din orașe pline de viață în orașe monotone. Orașele cu spații publice de calitate, care încurajează activitățile opționale și pe cele sociale, devin orașe animate și interesante prin gama largă de experiențe pe care pot să le ofere participanților.

Numărul și tipul activităților în aer liber sunt, în mare parte, determinate de planificarea urbană.  Prin intermediul acesteia se poate ajunge la definirea anumitor tipare ale activităților urbane, prin decizii care pot duce fie la creearea de condiții favorabile sau improprii desfășurării “vieții între clădiri”.

Astfel, ansamblul posibilităților poate fi descris prin cele două extremități ale sale. La un capat se află tipul orașelor cu clădiri cu mai multe nivele, parcări subterane, trafic auto intes, cu distanțe mari între clădiri și între funcțiuni, orașe unde sunt vizibile clădirile, mașinile dar nu și oamenii, orașe unde traficul pietonal este aproape imposibil, orașe unde spațiile publice sunt prea mari și impersonale. La capătul opus se află tipul orașelor cu clădiri joase și apropiate, cu spații amenajate pentru pietoni și pentru petrecerea timpului liber în apropierea locuințelor, clădirilor publice și a locurilor de muncă, orașe în care se poate observa o activitate intensă a oamenilor în jurul clădirilor, orașe unde spațiile interioare sunt într-o relație armonioasă cu spațiile exterioare, orașe unde spațiile publice au o șansă mare de a funcționa.

Atunci când se implementează zone pietonale și zone libere de trafic într-un cadru urban existent, se pot observa întețiri ale activităților publice. De asemenea, îmbunătățirea condițiilor fizice ale spațiilor publice duc la creșterea numărului de pietoni, a intervalului de timp petrecut afară și a gamei de activități în aer liber.

Sursa: ”Viața între clădiri. Utilizările spațiului public”, Jan Gehl; pag 9-37