Societatea Germană pentru Cooperare Tehnică (GTZ)

În anul 2006 nu eram încă membri ai Uniunii Europene, iar de la ultima mineriadă trecuseră doar 7 ani. În același an, a demarat în Timișoara proiectul „Reabilitarea prudentă și revitalizarea economică a cartierelor istorice din Timișoara”¹. Tocmai îmi terminasem studiile în Austria și revenisem în România pentru a lucra în acest proiect de cooperare între Republica Federală Germania și România. Proiectul era parte a sprijinului tehnic pre-aderare, menit a pregăti administrația locală pentru mai multă autonomie în spiritul principiului de subsidiaritate. Nimic nu era așezat, iar aderarea în sine putea oricând să fie deraiată de pseudo-interese naționale². În contextul respectiv, orașe ca Sibiu sau Timișoara intrau pe un teritoriu nou, asumându-și la nivel local responsabilitatea pentru patrimoniul istoric, ceva ce până la momentul respectiv era tratat aproape exclusiv la nivel de minister, prin direcții de cultură. Nu numai că autoritatea locală și comunitatea nu aveau multe de spus, dar aceste direcții erau oricum sever limitate ca număr de persoane angajate, supradimensionate la nivel de comisii și aveau un mandat aproape pur reactiv și cu grad de conectare la comunitatea locală zero. Nici nu se punea problema elaborării de politici locale de revitalizare cu tot ce presupun ele - componente financiare, instrumente legale care să țină cont de situația juridică, complexitatea socială a imobilelor și cartierelor vizate. Simplu spus, chiar dacă la nivel de minister au existat inițiative foarte bune³, Timișoara nu avea acces la suficientă resursă umană calificată în domeniu și nici capacitate administrativă pentru a prelua direct responsabilitatea cartierelor istorice și trecerea de la un sistem ultra-centralizat, axat pe conservarea bunului imobil, la o planificare participativă care să vizeze revitalizarea unui cartier. De la o versiune de PUG⁴ care propunea dispariția a două dintre cele trei cartiere istorice trecuseră abia două decenii, iar mulți dintre elaboratorii de atunci erau încă activi profesional. Obiectivele dezvoltării urbane se schimbaseră însă radical în România, respectiv începeam să adaptăm sistemul de planificare și obiectivele dezvoltării urbane la cadrul european⁵.

Timișoara avusese până la momentul respectiv câteva inițiative în zonele istorice care mergeau în direcția bună, cel puțin din punct de vedere al designului stradal și prioritizării pietonului. Bulevardul Iosefin avusese parte de un proiect de modernizare implementat care până astăzi (sic!) nu are corespondent ca nivel de integrare a diferitelor mijloace de transport, a componentei de peisaj și a celei economice (activarea frontului stradal comercial prin trotuare suficient de late și accesibilitate pietonală/velo). În zona Pieței Traian fusese transpus un proiect de întărire a calității spațiului public pentru pietoni și reducere a impactului traficului auto, care arăta că administrația înțelege valoarea acestor cartiere istorice. Exista așadar la nivel de administrație publică o viziune profesională care era bine direcționată. Nu exista însă o strategie asumată de revitalizare și dezvoltare a cartierelor istorice în contextul mai larg al dezvoltării orașului. Iosefin, Fabric și Cetate nu erau delimitate clar ca zone prioritare⁶ din acest punct de vedere și se distingeau doar prin numărul mare de imobile trecute pe lista monumentelor istorice. Doar pentru zona Cetate exista un plan de pietonizare și o strategie de dezvoltare, însă necomunicate în afara cercului profesional interesat. Preocuparea pentru planificare participativă era relativ redusă, primând idea de autor unic. Exista la nivel profesional o înțelegere a acestor lucruri și a necesarului de a trece la o planificare integrată, bazată pe aportul de la egal la egal a diferitelor grupe țină, dar era sever limitat de lipsa unei culturi de planificare în acest sens și de lipsa unei cerințe și politici a autorității locale. 

Colaborarea cu mediul profesional local a fost un punct cheie al programului, resursa umană fiind considerată elementară pentru a obține o sustenabilitate a măsurilor finanțate. Concentrarea atenției pe zonele istorice avea și caracter model pentru o viitoare abordare integrată și participativă a dezvoltării urbane.

Proiectul a arătat din start vulnerabilități în modul de organizare și operare a administrației locale, prin lipsa unui partener responsabil, pe termen lung, de dezvoltarea urbană. Direcția Urbanism nu avea resursa umană necesară (și nu o are până astăzi, partea strategică fiind redusă la un minim). Direcția Dezvoltare și Integrare Europeană (acum Direcția Dezvoltare), la momentul respectiv cea care era responsabilă de atragerea proiectelor cu finanțare internațională, și l-a și atras pe acesta și s-a poziționat ca entitate de implementare. Această slăbiciune în a gândi ofensiv politici urbane lipsește până azi în Timișoara, lucru vizibil în organigramă, la fel ca și lipsa de claritate în delimitarea responsabilităților. Direcția Dezvoltare continuă să aibă un compartiment Reabilitare clădiri patrimoniu, ceea ce a rămas din Centrul de Coordonare pentru Reabilitarea Cartierelor Istorice din Timișoara (CCRCIT)⁷. Schimbarea de nume indică faptul că lecția nu a fost învățată. Nu privim cartierele istorice ca pe un sistem socio-economic integrat⁸, ci ca pe o îngrămădire de clădiri, aflate pe o listă care ne-a fost predată de către un minister și care, de fapt, nu a fost cerută de nimeni. Direcția Urbanism nu are până astăzi nici un fel de atribuții în acest sens⁹, conform organigramei.

Între 2006 și 2010 au putut fi însă punctate o serie de premiere cu caracter de exemplu în România, unele fiind încercate doar în Sibiu până la acel moment. Municipiul s-a implicat activ în parteneriate cu actori locali¹⁰ și prin proiect a oferit consultanță tehnică asociațiilor de proprietari. Aproximativ 20 de arhitecți locali au beneficiat de cursuri de calificare și au fost contractați pentru a oferi această consultanță „la cerere” către asociații de proprietari/locatari. Au existat o serie de cursuri de calificare pentru meșteri și s-a realizat o bază de date în care proprietari de imobile interesați puteau găsi informații și contacte necesare pentru o reabilitare prudentă a imobilelor. Campania de conștientizare lansată, împreună cu ghidurile de reabilitare bazate în mare parte pe materiale elaborate pentru Sibiu, sunt până astăzi exemple de bună practică în România. 

Pentru prima oară a existat în Timișoara o cooperare intensivă, într-un cadru contractual, cu arhitecți locali. În cadrul proiectului aproximativ 20 de arhitecți au lucrat cu primăria prin contracte cadru suportate de GTZ. O premieră a fost și obiectivul acestei colaborări, respectiv oferirea de servicii de consultanță tehnică pentru asociațiile de proprietari/locatari din imobile istorice și încurajarea proiectelor de reabilitare calitative tehnic și înțelese de către proprietari. Mai mult decât atât, prin această fază de consultanță proprietarii, viitori clienți, înțelegeau mai bine rolurile care revin fiecăruia în procesul de construire, de la arhitect, la client, la diriginte de șantier, la responsabilul tehnic, la executant și șeful de șantier. 

Consultanța privind asanarea clădirilor istorice era doar una din componente. Ea era cuprinsă în planificarea integrată pentru revitalizarea cartierelor istorice. Aceasta aborda zona istorică incluzând locuitorii și privind-o ca pe un ecosistem, nu doar ca pe un ansamblu de imobile. Pe partea strategică a fost astfel realizat Conceptul Integrat de Măsuri pentru Revitalizarea Cartierelor Istorice a Municipiului Timișoara (Primăria Municipiului Timișoara, 2007), primul proces de planificare strategică informală din oraș. Biroul de planificare urbană Gauly & Heck, Leipzig, a fost consultantul principal, astfel că Timișoara a elaborat în 2009 un document la nivel comparabil cu orașe germane, atât din punct de vedere al procesului de elaborare participativă cât și a calității documentului final¹¹. Câteva dintre cele mai importante proiecte identificate în acest concept au fost transformate ulterior în cereri de finanțare pe perioada 2007-2014 și au fost implementate. Redescoperirea canalului Bega ca magistrală verde care conectează cele trei cartiere istorice este cel mai important dintre ele¹².

În mod nemijlocit, un rezultat vizibil l-au reprezentat proiectele demonstrative de reabilitare a unor clădiri istorice. Caracterul demonstrativ nu a stat numai în aspectul tehnic, ci, mai ales, în cel procedural și financiar, fiind după Sibiu unul din primele proiecte prin care o administrație locală și-a asumat susținerea concretă a proprietarilor de imobile istorice¹³. Proprietarii selectau arhitectul cu care semnau contractul de proiectare (au existat contracte tip recomandate pentru asigurarea calității proiectării și au fost facilitate primele discuții de negociere) și erau parte din comisiile de selecție a executantului, care erau organizate de către autoritatea locală. Proprietarii erau deci incluși în întregul proces ca parte egală, chiar dacă cofinanțarea pe care o asigurau nu depășea 30% din valoarea totală de investiție. Pentru mine a fost o lecție despre rolul unei administrații în relație cu cetățenii, în sensul nevoii de respect, responsabilizare și încredere reciprocă. Fiindcă aceste lucrări erau parte dintr-un concept integrat nu s-a mers pe un principiu de distribuție gen primul venit primul servit, ci s-a aplicat o politică croită pe structura orașului, pe priorități definite raportat la locația, gradul de degradare și relevanța istorică a imobilului pe de o parte și, la fel de important, pe capacitatea și disponibilitatea proprietarilor. Au fost țintite piețele principale ale celor trei cartiere istorice și s-au concentrat măsuri de cofinanțare în aceste zone de relevanță, cu vizibilitate: Piața Traian, Piața Unirii, Piața Maria. Nu toți proprietarii vizați au putut fi convinși să participe în ciuda unei cofinanțări nerambursabile generoase, dar s-a putut obține un puternic efect în Piața Unirii, de exemplu. Au fost reabilitate aici clădiri de pe frontul nordic, cele mai vechi din acest ansamblu (Piața Unirii nr. 9, nr. 10, str. Coșbuc nr. 1). În Piața Traian, la nr. 1, a fost montată la parter o vitrină de lemn proiectată și construită după documente istorice atestând forma ei originală¹⁴, completând astfel reabilitarea deja realizată a restului fațadei. Pentru Piața Unirii, Fabrica de Bere a contribuit la rândul ei cu fonduri nerambursabile pentru imobilul de la adresa Piața Unirii nr. 11, în cadrul unui parteneriat separat cu Primăria Municipiului Timișoara. A fost un exemplu pentru cum o strategie asumată poate aduce laolaltă energiile unui oraș, dacă administrația joacă rolul de moderator și facilitator.

Marea majoritate a proiectelor prevăzute în Conceptul integrat de măsuri nu au fost noi sau nemaiauzite. Canalul Bega, Fabric, Iosefin și Cetate, toate erau de mult timp pe agenda discuțiilor publice din oraș și nu exclusiv în mediul profesional (pe atunci arhitecți în principiu, astăzi din fericire cu mult mai divers). Ceea ce a arătat proiectul însă, este că, dacă Timișoara vrea să-și exploateze cu adevărat potențialul, este nevoie de instrumente noi de lucru, de capacitate în administrație, de alt mod de dialog cu mediul profesional și public, de altă comunicare și de curajul de a aborda informal și participativ chestiunile ce trebuie rezolvate. 

Planificarea informală, dialogul structurat necesită însă: resurse, cel puțin un om care să știe să modereze și să organizeze workshop-uri sau alte formate de participare cum este planificarea cooperativă sau managementul designului urban; cel puțin o persoană care să se ocupe de problema incluziunii atunci când vorbim despre dezvoltare urbană; oameni care vor și pot să organizeze un concurs de arhitectură/urbanism/peisagism¹⁵; oameni care știu să vorbească cu o asociație de proprietari; conectare la ce transformă lumea astăzi. Necesită, pe scurt, o serie de aptitudini care nu sunt cerute la examenele pe post pentru funcționari publici - ceea ce nu înseamnă că unii dintre ei nu le au, doar că nimeni nu le cere. Din păcate, o mare parte dintre structurile construite până în 2012 au fost demontate pas cu pas. În mod special CCRCIT, care funcționa în Piața Traian, tocmai pentru a semnaliza că Fabric nu este un ghetou uitat de restul comunității. A rămas idea nevoii de sprijin financiar pentru reabilitarea clădirilor istorice și s-a reușit atragerea unui sprijin financiar rambursabil de 5 milioane de Euro din partea KfW (Kredit für Wiederaufbau KfW), bazat tocmai pe experiența și credibilitatea acumulată în perioada 2006-2010¹⁶. Despre cum s-a reușit pierderea acestei finanțări în alt episod.

¹ Proiectul „Reabilitarea prudentă şi revitalizarea economică a cartierelor istorice din Timișoara", un proiect de cooperare româno-german dintre Primăria Municipiului Timișoara și Societatea Germană pentru Cooperare Tehnică GTZ cu sprijinul Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) s-a desfășurat în perioada 31 ianuarie 2006-1 martie 2010 (GTZ, din 2011 Deutsche Gesellschaft für Internationale Zusammenarbeit GIZ)
² Vezi cazul Ucrainei, care în 2013, ca urmare a presiunii unor grupuri pro-rusești, a oprit pentru scurt timp semnarea acordului de asociere cu UE, în ziua desemnată pentru ratificare
³ Anca Ginavar, 2007
⁴ Plan urbanistic general
⁵ Marcel Ionescu-Heroiu, 2019
⁶ Până astăzi, de fapt, nu există o practică în delimitarea unor zone de intervenție prioritare la nivel local în care să poată fi aplicate politici fiscale în sprijinul revitalizării sau reconversiei unui cartier sau a unei zone.
⁷ Înființat în 2010 cu scopul de a continua activitatea proiectului de cooperare.
⁸ La baza conceptului integrat a stat de altfel un studio socio-economic asupra cartierelor istorice.
⁹ Lista era elaborată cu specialiști locali, chiar din Timișoara, dar acestora li se dăduse foarte puțin timp și, dincolo de angajamentul lor entuziasmat și bine informat din punct de vedere istoric, autoritatea locală era, de facto, exclusă din proces, ca și comunitatea în sens mai larg.
¹⁰ Federația Asociațiilor de Locatari din Timișoara (FALT), Ordinul Arhitecților din România Filiala Timiș, Camera de Comerț Româno Germană, Fundația Româno-Germană Timișoara, ș.a.
¹¹ Hotărârea Consiliului Local 3/30.01.2007 privind aprobarea Conceptului Integrat de Măsuri pentru Reabilitarea Prudentă și Revitalizarea Economică a Cartierelor Istorice din Timișoara.
¹² Existase anterior un studiu de fezabilitate elaborat de biroul de arhitectură Archeus (1997), pe un segment al canalului, ca parte a unor studii și PUZ-uri inițiate de PMT la acel moment. Un tip de inițiativă care, din păcate, nu avea să se mai repete.
¹³ Ministerul Federal pentru Cooperare Internațională (BMZ) a alocat 440.000 Euro pentru lucrările de reabilitare demonstrative. Pe toate imobilele, cofinanțarea a fost de 30% din partea proprietarilor raportat la devizul general estimat. Ca efect suplimentar, orașul a putut convinge Fabrica de Bere să cofinanțeze la rândul ei lucrări de reabilitare a unor imobile, generând un efect de sinergie pozitiv.  A fost o problemă recurentă pe parcursul proiectului lipsa de voință cu privire la organizarea de concursuri de arhitectură din partea Serviciului Achiziții Publice.
¹⁴ Proiect de arh. Mihai Botescu, cost de aproximativ 120.000 Euro.
¹⁵ Lipsa de voință cu privire la organizarea de concursuri de arhitectură din partea Serviciului Achiziții Publice a fost o problemă recurentă pe parcursul proiectului.
¹⁶ Între timp, acest program a fost urmat de un alt program bazat pe fonduri proprii.

Surse: 

• Anca Ginavar, Ileana Blum, Vera Marin, Erika Popliceanu, Oana Gherghinescu, Mihaela Vrabete, Gabriela Frentz, Ghid informativ privind regenerarea urbană, principii şi practici europene. Bucureşti : Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, 2007
• Marcel Ionescu-Heroiu, Marina Neagu, NicolaeȚarălungă, Pedro Ortiz, Norbert Petrovici, Ciprian Moldovan, Eugen Pănescu, Consolidareacapacității de planificare spațială. Precondiție pentru dezvoltare urbană sustenabilă, 2019
• Monitorul Primăriei Municipiului Timişoara, Programul de sprijin financiar KFW, 2013
  
• Primăria Municipiului Timişoara, Organigramă, 2018
  
• Primăria Municipiului Timişoara, Prezentarea proiectului, 2010
  
• Primăria Municipiului Timişoara, Proiect de hotarare din 09.01.2007, 2007
  
• Primăria Municipiului Timişoara, Proiecte demonstrative și exemple de reabilitare corectă, 2010
  
• Primăria Municipiului Timişoara, Echipa de proiect, 2010
  
• Primăria Municipiului Timişoara, Materiale informative cu privire la reabilitarea corectă, 2010