Piața Mocioni

Actualei Piețe Alexandru Mocioni i-au fost atribuite de-a lungul timpului mai multe denumiri, care s-au succedat odată cu schimbările registrelor politice. Numele Alexandru Mocioni a fost reluat în anul 1993, având în vedere faptul că în trecut piața se numise Alexandru Mocsony  în perioada 1946-1956. În perioada definirii pieței din punct de vedere urbanistic însă, numele ei era fragmentat, în acord cu structura ei urbanistică originală care reprezintă un caz particular în categoria piețelor urbane ale orașului.

Până în anul 1868 terenul pe care s-a definit piața era inclus în zona esplanadei cetății bastionare, care reprezenta o fâșie de teren lată de aproape 1 km cu interdicție de construcție. În anul 1868 se decide reducerea esplanadei la 569 metri, aproape jumătate din lățimea inițială, decizie ce permite cartierelor istorice exterioare (Iosefin, Elisabetin, Fabric) să se apropie de cetate. Anterior acestui an, pe terenul viitoarei piețe existaseră exclusiv construcții cu caracter temporar și rol de producție, respectiv gaterul cu acționare cu aburi şi depozitul de lemne al familiei von Gotthilf.

Planurile urbanistice realizate la finalul secolului XIX vor defini caracterul structurii stradale în această zonă, prin continuarea tramei rectangulare inițiale a nucleului istoric al cartierului Iosefin. Spațiul inițial al pieței a fost definit drept un spațiu rectangular similar piețelor din celelalte zone istorice ale orașului, bazate pe structura stradală ortogonală, cu loturi dreptunghiulare de dimensiune similară orientate cu latura scurtă către piață.

Din punct de vedere teritorial însă, bulevardul 16 Decembrie 1989 (denumit anterior 6 Martie și Hunyadi) a constituit întotdeauna granița între cartierele Iosefin şi Elisabetin. Piața Alexandru Mocioni este segmentată de bulevard în două părți distincte, de formă și suprafață inegală. Aceste două părți, din punct de vedere administrativ, au fost dintotdeauna separate ca apartenență, și au avut inclusiv denumiri diferite. Fragmentul de nord-vest, aparținând din punct de vedere administrativ cartierului Iosefin și având o formă triunghiulară, a fost denumit inițial Piaţa Küttl, după numele unui primar timișorean de origine engleză, iar ulterior Piața Sinaia. Concomitent, fragmentul de sud-est, având formă trapezoidală și fiind organizat inițial ca parc urban, aparținea administrativ cartierului Elisabetin, s-a numit inițial Piaţa Josif iar ulterior Asănești.

Spațiul construit aferent Pieței Küttl se dezvoltă în timp înainte de restul pieței. În anul 1894, municipalitatea devine proprietar pe terenul fostei esplanade, însă încearcă fără succes să găsească cumpărători pentru noile parcele propus spre vânzare. Ca soluție la lipsa de atractivitate a zonei propuse spre dezvoltare, municipalitatea decide să realizeze prin fonduri proprii un imobil în cadrul pieței, unind 2 parcele pe latura de vest a pieței pentru a construi între anii 1896-1897 Palatul Fondului de Pensii al Municipiului, un palat monumental ce funcționa ca o casă de raport. Acțiunea își atinge pe deplin scopul, astfel încât până la sfârșitul anului 1896 sunt vândute cinci parcele din vecinătatea palatului, iar după anul 1901 s-a ocupat cu clădiri și frontul de sud al pieței, aparținând cartierului Elisabetin.

Construirea în anul 1921 a Bisericii Ortodoxe Române pe suprafața fostului parc din fragmentul pieței aparținând cartierului Elisabetin, cât și separația fizică determinată de bulevardul 16 Decembrie 1989, conduc la îngreunarea perceperii ansamblul urbanistic al pieței ca un întreg, așa cum a fost aceasta inițial definită.  

Surse: 

• Nomenclatorul stradal al Primăriei Timișoara 
  
• Mihai Opriș, Mihai Botescu, XIII Piața Alexandru Mocioni, Monitorul Primăriei Municipiului Timișoara, octombrie 2011
  
• Mihai Opriș, Mihai Botescu, XIX Piața Alexandru Mocioni, porțiunea aparținând cartierului Elisabetin, Monitorul Primăriei Municipiului Timișoara, noiembrie 2011