Patrimoniul industrial

Între înțelegere, acceptare și lipsă de coerență

de Gabriela Pașcu | 10 August 2018

Patrimoniul industrial este / a fost o componentă importantă din punct de vedere teritorial și arhitectural al multor așezări (rurale, urbane) din România. Conform legii nr.6/2008 dedicată regimului juridic al patrimoniului tehnic și industrial se explică foarte clar componența acestuia: „Din punct de vedere tipologic și funcțional pot fi identificate următoarele categorii: construcții industriale (ateliere, hale, depozite, turnuri și castele de apă etc.), construcții civile (locuințe, clădiri cu funcțiune administrativă, religioasă etc.), zone de exploatare și prelucrare a resurselor naturale sau de suprafață, construcții pentru transporturi și infrastructuri, mașini și instalații, peisaje culturale – industriale (ceea ce include și componenta imaterială a patrimoniului industrial), fonduri documentare publice sau private.”

Luând în considerare acestea, se consideră important și benefic exercițiul de suprapunere al acestor tipologii la nivelul teritoriului țării. Printre rezultatele acestuia, ar fi cu siguranță, identificarea unui număr impresionant de regiuni, situri, clădiri, elemente de infrastructură etc., ce au nevoie de acțiuni de inventariere, punere în siguranță, conservare, restaurare și refuncționalizare. Majoritatea dintre acestea fiind sub o continuă amenințare, datorită presiunii funciare (în cazul așezărilor mari), izolării (așezărilor mici și mijlocii), respingerii și neînțelegerii comunităților locale și externe, imaginii negative etc.

Ceea ce a rămas din „Moara Prohaska”. Sursa: Tur de arhitectură

Castelul de apă din Iosefin (1913-1914), proiect semnat de János Lenarduzzi și Richard Sabatich. Sursa: Tur de arhitectură

„Turbinele”, clădire realizată în 1909, după planurile arh. László Székely și ing. Emil Szilárd. Sursa: Tur de arhitectură

Patrimoniul industrial este printre cele mai greu de înțeles și acceptat categorii patrimoniale, atât în România, cât și la nivel internațional. Puțini sunt cei care înțeleg impactul pe care revoluțiile industriale l-au avut asupra diverselor așezări și teritorii, asupra comunităților și a stilului lor de viață. Eliminarea completă a acestor mărturii, ar duce la ștergerea definitivă a unor componente importante din evoluția lor, iar conservarea integrală nu este soluția; o posibilitate ar fi alegerea unor elemente cu valoare istorică, tehnologică, arhitecturală, urbană, care să reintre în circuitul acestor comunități.

În situația orașelor mari românești cu un astfel de patrimoniu este Timișoara, așezare a cărei evoluție a fost pentru mult timp legată de cea a industriei. Canalizarea Begăi a fost unul dintre rezultatele acesteia, împreună cu majoritatea cartierelor de locuințe colective construite pentru acomodarea muncitorilor din diversele fabrici ale orașului. Astăzi, aceste situri și clădiri sunt de cele mai multe ori locații în așteptarea unor noi investitori sau utilizatori. Pericolul mare este însă acele de a ramâne fără elemente importante ale acestei categorii patrimoniale, ceea ce ar avea ca rezultat distrugerea coerenței țesutului urban, prin eliminarea elementelor declanșatoare și generatoare ale anumitor dezvoltări urbano - istorice.

Surse:

Industrial Heritage Retooled: The TICCIH Guide to Industrial Heritage Conservation
Pașcu G., Le patrimoine industriel - minier Facteur de développement territorial : Complexité et enjeux en Roumanie, en comparaison avec la France et la Grande-Bretagne. (teză de doctorat, 2015)
Țiganea O., Pașcu G., Peisajul industrial Anina: Reprezentări și interpretări patrimoniale. (2017)

#patrimoniuindustrial