Biserica Millennium

Prima biserică a comunităţii parohiale din Timişoara, cartierul Fabric, a fost construită între anii 1764-1765. Stilul ales a fost cel baroc provincial, însă, prin dimensiunile și prin arhitectura sa interioară și exterioară, biserica a dat impresia unui edificiu de cult rural. Deja la scurt timp după sfinţirea sa, lăcașul nu a mai corespuns numărului tot mai mare de credincioși. A trecut însă mai bine de un secol până ca planurile de edificare ale unei noi biserici să devină realizabile. 

La iniţiativa abatelui-paroh Anton Vudy, în anul 1886 s-a format o comisie pentru construirea unei noi biserici romano-catolice în cartierul timișorean Fabric. Comisia, sprijinită și de autorităţile orașului liber regesc Timişoara, de toată elita urbei, de mai micii sau mai marii întreprinzători din acest cartier, a hotărât ca biserica cea nouă să poarte numele de „Millennium”, în cinstea aniversării a 1000 de ani de la formarea statului maghiar în anul 996. Hramul urma să fie „Sfânta Fecioară Maria Ocrotitoarea Maghiarilor”, ceea ce în latină poartă denumirea de Magna Domina Hungarorum. Din partea Bisericii, drept preşedinte al comisiei a fost ales abatele-paroh Vudy Antal, iar preşedinte-laic a fost ales dr. Carol Telbisz, primarul Timişoarei. 

Planurile bisericii Millennium au fost întocmite de arhitectul budapestan Ludwig von Ybl (1855-1934), execuţia lucrărilor fiind asigurată de constructorul local Josef Kremer. Piatra de temelie a fost aşezată în mod festiv la 4 octombrie 1896 de către episcopul Alexander Dessewffy de Csernek et Tarkeő (1834-1907), episcop de Cenad cu reședința la Timișoara, membru al unei renumite familii nobiliare maghiare, dar și cu rădăcini timișorene. După un an, în 1897, lucrările la biserică avansaseră considerabil. Pentru clădirea ce măsoară 71,12 metri lungime şi 27,5 metri lăţime au fost folosite aproape 4 milioane de cărămizi. Lăcașul de cult are un plan bazilical, cu trei nave: una principală și două laterale, de mai mici dimensiuni. Din transeptul, la rândul său de dimensiuni demne de luat în seamă, se face accesul către cele două sacristii ale bisericii, fiecare dintre ele dispunând și de către un spațiu comunitar, la etajul superior. 

Poarta principală, confecţionată din lemn masiv de stejar, are 4 metri înălţime şi 2,6 metri lăţime. Înălţimea turnurilor este de 65, 7 metri, iar lăţimea de 7,5 metri. Suprafaţa interioară a bisericii este de 1170,15 m², în ea fiind aşezat un număr de 48 de bănci frumos lucrate. Clopotul cel mai mare cântăreşte 2420 kilograme şi a fost turnat în turnătoria de clopote a timişoreanului Anton Novotny, asistat de meșterul Neduhal, în anul 1896. Atât altarul principal cât şi cele secundare sunt din lemn de stejar şi au fost construite de Dominik Donath din Austria. Stilul altarului principal este neo-romanic şi este ornat, printre altele, cu statuile sfinţilor regi Ştefan şi Ladislau, statuia lui Cristos Mântuitorul tronând deasupra întregului ansamblu. 

Pictura altarului principal este opera artistului Vastagh György şi o reprezintă pe Sfânta Fecioară Maria, Maica lui Dumnezeu, ocrotitoarea Ungariei. Ea poartă pe cap coroana Sf. Ștefan, iar în mână sceptrul. Un înger, la picioarele ei, purta stema dinastiei arpadiene. Din păcate, în anii interbelici, autoritățile române, pe fondul înrăutățirii relațiilor bilaterale cu Ungaria, dar și în încercarea de a întări prin măsuri mai dure autoritatea statului roman, au impus acoperirea, prin suprapictare, a vechii steme maghiare. 

Interiorul bisericii a fost pictat de Bernard Menzer cu motive din perioada Secession-ului, dar şi cu diverse scene sau imagini ale unor sfinţi. În acest sens sunt demne de evidențiat scenele sacre și reprezentările unor sfinți, învățători ai Bisericii Apusene, din cupola aflată deasupra navei principale, respectiv deasupra transeptului. 

Ferestrele sunt înfrumusețate cu vitralii, realizate în ateliere maghiare și germane, dintre acestea evidențiindu-se cele din apsidă, patru la număr, de mari dimensiuni, restaurate în ultimii ani. Unul dintre ele, reprezentându-l pe Sf. Ludovic, rege, a fost donat de arhitectul Ludwig von Ybl, drept pentru care poartă chiar blazonul nobiliar al acestui binefăcător al lăcașului. Pandantul acestuia este vitraliul cu reprezentarea Sf. Anton de Padova, deosebit de cinstit în această biserică. Relicvii ale acestui sfânt au fost aduse aici, de la Padova, în două rânduri, în 2004 și 2018. 

Amvonul, situtat în nava principală, pe partea stângă, a fost executat de arădeanul Karl Wagner. Deasupra portalului intrării sunt aşezate trei statui din piatră, în mărime naturală: sfinţii apostoli Petru şi Pavel, iar la mijloc Mântuitorul Isus Cristos cu crucea. Pardoseala bisericii este realizată din plăci colorate aşezate pe un fundament de beton. În turnul din dreapta, la bază se află capela Sfântului Anton de Padova. Costurile totale pentru construirea noii biserici au atins suma de 500.000 florini. Biserica a fost consacrată de către episcopul dr. Alexander Dessewffy la data de 13 octombrie 1901. În altare au fost aşezate relicve ale sfinţilor Gerhard, Laurenţiu, Laurian şi Verecundus. 

Balconul corului Bisericii „Millennium” este dominat de o orgă impunătoare construită în anul 1901 de către maestrul Carl Leopold Wegenstein (1858-1937), unul dintre cei mai importanţi constructori de orgi din Banat. Prima intervenţie asupra instrumentului muzical datează din 1926, iar a doua din 1936, când constructorul încă mai era în viaţă. Ultima modificare a fost făcută de capelmaestrul prof. univ. dr. Walter Kindl, care a transformat transmisia din pneumatică în electro-pneumatică şi a mărit numărul de registre de la 37 la 42. În viziunea unei reabilitări totale a instrumentului a fost contactat constructorul de orgi Pap Zoltán din Odorheiul-Secuiesc care, după o atentă verificare a instrumentului, a iniţiat în iulie 2004 opera de restaurare, finalizată cu succes în aprilie 2005. Întreaga restaurare a orgii a fost finanţată de soţii Marchegiano, doi binefăcători de nădejde ai bisericii „Millennium”, devenită în ultimii ani şi centrul spiritual al comunităţii italiene din Timişoara. În 2019, orga a primit o nouă consolă, sfințită în luna decembrie de episcopul diecezan Iosif Csaba Pál. În anul 2001 s-a sărbătorit în mod solemn centenarul sfinţirii bisericii.

Timișoara II Fabric, Piaţa Romanilor, nr. 2
Pr. Kapor János - paroh și Pr. Váncsa Csaba - capelan

Bibliografie selectivă:

• Batisweiler Martin Christian, Aufstieg und Entwicklung der Diözese Csanad 1716-1778, Hausarbeit zur Erlangung des Magistergrades der Ludwig-Maximilians-Universität München, München, 1986, manuscris tehnoredactat păstrat în Archivum Dioecesanum Timisoarense [ADT]; 
• Binder Franz, Alt - Temeswar, Verlag der Deutschen Buchhandlung, Timişoara - Temeswar, 1934; 
• Ilieşiu, dr. Nicolae, Timişoara Monografie istorică, Ed. Planerarium, Timişoara, 2003;
• Schematismus Cleri Dioecesis Csanádiensis pro Anno Jubilari MDCCCC., [Schematismus 1900] Temesvárini, Typis Typographiae Dioecesis Csanádiensis, 1900; 
• Petri Anton Peter, Biographisches Lexikon des Banater Deutschtums, [Petri, Lexikon], Marquartstein, Th. Breit Druck+Verlag GmbH, 1992; 
• Possmayer Adam, Beitrag zur Kirchengeschichte des Banats unter besonderer Berücksichtigung der Zeit Bischof Augustin Pachas und des Dritten Reiches, Würzburg, 1993, manuscris păstrat în copie în ADT; 
• Roos Martin, Erbe und Auftrag, vol. I., „Die alte Diözese Csanád. Zwischen Grundlegung und Aufteilung 1030 bis 1923”, partea 1. „Von den Anfängen bis zum Ende der Türkenzeit 1030-1718.” în editarea proprie a celor trei dieceze succesoare: Szeged-Csanád, Zrenjanin şi Timişoara, 2009;
• Roos Martin, Erbe und Auftrag, Die alte Diözese Csanád. Zwischen Grundlegung und Aufteilung 1030 bis 1923, vol. I, partea 2a: Vom Barock bis zur Revolution 1718-1850, partea pentru perioada 1718-1850, în editarea proprie a celor trei dieceze succesoare: Szeged-Csanád, Zrenjanin şi Timişoara, 2010; 
• Roos Martin, Erbe und Auftrag, Die alte Diözese Csanád. Zwischen Grundlegung und Aufteilung 1030 bis 1923, vol. I, partea 2b: Vom Barock bis zur Revolution 1718-1850, partea pentru perioada 1800-1850, în editarea proprie a celor trei dieceze succesoare: Szeged-Csanád, Zrenjanin şi Timişoara, 2012; 
• Szmida Lajos, A Temesvár-Gyárvárosi milleniumi R. – K. Templom Története, Temesvár, s. a.;
• Varga Attila, Chronica Aulae Episcopalis Timisoarensis, Cluj Napoca, Ed. Argonaut, 2006; 
• Vârtaciu-Medeleț Rodica, Barock im Banat. Eine Europäische Landschaft, Regensburg, Schnell&Steiner, 2012; 
• Vârtaciu-Medeleț Rodica, Valori de Artă Barocă în Banat. Un peisaj cultural european, Timișoara, Fundația Triade, 2015; 
• Weber Richard, Heinz Stefan, Temeschburg – Temesvár – Timișoara. Eine südosteuropäische Stadt im Zeitenwandel, HOG Temeschburg-Temeswar (Edit.), Dinkelsbühl, Weng Druck, ediția a II-a, 1994; 
• Juhász, Koloman, Schicht, Adam, Das Bistum Timişoara-Temesvar. Vergangenheit und Gegenwart, Typografia „Sonntagsblatt”-Timişoara, 1934;
• Dr. Franz Metz, Temeswar Fabrikstadt.