O întrebare care poate părea deplasată, dar care este foarte importantă pentru a stabili modul în care orașul se raportează la râu. Orașele europene clasice și-au stabilit centrele istorice adiacent unui râu pentru a se extinde apoi în etape istorice succesive. Față de acestea, orașul Timișoara este singurul edificat după principiile orașelor coloniale, prin demolarea etapelor anterioare și înlocuirea acestora cu o așezare complet nouă. De aceea, este necesar să înțelegem fazele prin care a trecut orașul în funcție de diversele perioade istorice.

Rolul inițial al orașului a fost de ordin militar – strategic, profitând de zona mlăștinoasă, greu accesibilă și ușor de apărat din nordul Timișului. În acea perioadă cursurile de apă au fost sistematizate pentru a permite construcția și apărarea cetății. Ulterior, același curs de apă, a constituit principala legătură economică a Timișoarei cu Budapesta și Viena, puțin înainte de construcția căilor ferate. În secolul al XX-lea, datorită regularizării cursurilor de apă și realizării lucrărilor de îmbunătățiri funciare, zona Timișoarei a devenit una dintre cele mai rodnice pentru culturile agricole, iar rolul Begăi a fost fie de aducțiune a apei pentru irigații, fie de preluare a apelor în exces.

Astăzi, Bega este râul pe malul căruia timișorenii se plimbă de 2-3 ori pe lună, peste care trec zilnic pentru a ajunge de acasă la locul de muncă sau lângă care se fotografiază în zilele însorite. Este râul canotorilor, al vaporașelor și lebedelor la fel cum este al timișorenilor și al tuturor celor care îi locuiesc malurile, de la izvoare până la vărsare. Prin acest coridor albastru-verde este întreținută biodiversitatea până la zonele verzi din centrele orașelor de pe parcurs. Rolul actual al râului în Timișoara este de ax pentru salba de parcuri aflate la Nord și la Sud, cele care au și dat faima orașului și care constituie un adevărat plămân verde care pătrunde tangent zonei centrale. Așadar, ceea ce acum trei secole era văzut ca mijloc de apărare, astăzi este mijloc pentru creșterea calității vieții locuitorilor.

Începând cu implementarea Planului Urbanistic General din anul 1998, Bega a devenit un curs de apă cu rol preponderent de loisir și de petrecere a timpului liber, asigurând un spațiu verde semnificativ pe ambele maluri. Toate planurile urbanistice ulterioare au mizat pe acest rol al apei și au maximizat conexiunea dintre râu și oraș. Totuși, rezultatele pozitive întârzie să apară în zonele depărtate de centru și în cartierele istorice. Suntem în etapa înlocuirii industriilor anterioare cu ansambluri mixte de locuințe și servicii, fiecare dintre ele încercând să obțină maximul posibil prin amplasarea în proximitatea apei. Dacă mediul privat își face simțită prezența în mod semnificativ, autoritățile acționează timid. Masterplanul cu privire la amenajarea malurilor a fost implementat cu lacune în continuitatea pistelor de biciclete și a trotuarelor, în calitatea mobilierului urban și în posibilitățile de acces la luciul de apă. Rezultatul este vizibil prin degradarea rapidă a amenajărilor și lipsa de activitate pe un interval semnificativ. Și în acest caz sunt salvatoare investițiile private, în special terasele.

Potențialul Begheiului este imens. Rolul de astăzi al râului, asumat odată cu câștigarea titlului de Capitală Culturală Europeană, fiind de a sprijini călătoria Timișoarei spre a deveni promotorul valorilor culturale europene în regiunea de confluență dintre Europa Centrală și Balcani. Bega este chemată să fie o limită care, contrar rolului său despărțitor, de această dată aduce împreună comunitățile timișorene într-un spațiu public reprezentativ, continuu și cu impact internațional. Prin aceasta activează temporar sau permanent spații neutilizate sau insuficient de active, creează legături cu teritoriul (localitățile aflate de-a lungul cursului de apă, în aval și amonte) și oferă oportunități pentru activități sociale fundamentale pentru sănătatea unei comunități unite. 

Ce înseamnă aceasta concret? Că relația cu apa trebuie să fie una dintre temele majore ale orașului, pe lângă toate celelalte, pentru conturarea profilului comunității ca cel mai important pol regional. Canalul Bega creează relații între oraș și teritoriu, similare cu legăturile facilitate de căile de comunicație, cursul de apă fiind canalul de comunicare culturală între Timișoara, zona Banatului de munte și localitățile riverane din Serbia. 

Concluzionând pledoaria de mai sus, remarcăm relația complexă dintre oraș și apă. Timișoara este, așadar, urbea așezată pe o rețea regională ecologică, locuibilă în condiții optime doar după desecarea mlaștinilor anterioare și sacrificiul unor generații de locuitori. Durabilitatea ei depinde de gestiunea teritoriului proxim și de sporirea importanței acordate zonelor verzi și scheletului pe care se dezvoltă acestea, de la scară internațională (Canalul Bega) la scara locală (canale de desecare). Despre cele din urmă ne vom referi în articolul următor. 

Surse: