Patrimoniul construit are potențialul de a deveni piatra de temelie în construcția unei comunități incluzive și implicate, cu condiția unei gestiuni urbane de substanță, care încurajează inovarea socială și demersul participativ. Cointeresarea comunității locale în protejarea și regenerarea țesutului istoric urban necesită un angajament colectiv și colaborarea tuturor factorilor de decizie. Este, de asemenea, nevoie de pasiunea operatorilor culturali, determinarea societății civile, disponibilitatea autorităților și de creativitatea mediului de afaceri. Respectul față de moștenirea culturală a unui oraș reprezintă o formă de manifestare a respectului față de întreaga comunitate.

Valoarea clădirilor istorice nu se rezumă la piatra, cărămida sau mortarul din care sunt alcătuite, ci la valorile culturale pe care le întrupează, la semnificațiile cu care sunt investite de comunitate și la utilitatea pe care le-o dăm în prezent. Forma arhitecturală capătă sens numai prin oameni, și numai atunci când este interpretată prin raportare la viața reală, trăită, amintită sau imaginată. Patrimoniul construit al Timișoarei trebuie înțeles ca o mărturie pentru un anumit gust local al citadinului și un cadru de viață pentru o cultură urbană vie, transmisă și însuflețită peste generații. Mediul construit este, în acest sens, produsul istoriei locale, dar și producătorul ei. Patrimoniul construit este inseparabil de comunitatea care-l moștenește și îl crează.

Timișoara este un oraș seducător a cărui coerență urbană deosebită se datorează unor realități culturale, trecute sau prezente, ce își fac resimțite efectele în planul mentalității colective. Coabitarea diferitelor comunități, de-a lungul istoriei, și-a pus amprenta și asupra peisajului urban, manifestându-se în coexistența unei varietăți de stiluri și expresii arhitecturale. Farmecul și forța imaginii Timișoarei, care fascinează privitorul, se datorează preluării consecvente a unui mod pluricultural de a aborda orașul, un mod capabil și azi să inspire măsurile de gestiune a patrimoniului urban construit.

Oferta de acțiuni concrete urmărește informarea, educarea, schimbarea percepțiilor, activarea, îmbunătățirea relației orașului cu fondul său construit, iar numărul și varietatea lor este în creștere, în ciuda unui discurs public mai degrabă apatic pe marginea protecției patrimoniului cultural timișorean. De regulă, organizațiile societății civile sunt cele care desfășoară diverse activități care reușesc să aducă laolaltă idei, proiecte sau oameni în slujba patrimoniului construit. Este nevoie însă de o conștientizare la scară cât mai largă a importanței cooperării comunitare pentru patrimoniu și o colaborare susținută între autorități, mediu privat, societatea civilă și publicul larg. Bineînțeles, procesul este unul complex și nu lipsit de dificultăți, în contextul în care gestiunea patrimoniului construit se confruntă astăzi, la mai toate nivelurile, cu o criză acută de viziune. Mai ales în situația de acum, în care practica curentă în domeniu presupune, în mare parte dintre cazuri, excluderea membrilor comunității locale din etapele procesului de reabilitare, ducând astfel la risipa unui important capital cultural, economic și uman local. Se impune o schimbare de paradigmă, ce chemă la predarea patrimoniului construit urban către comunitatea de care, în fapt, aparține.

Abordările de sus în jos, de la autorități sau specialiști spre cetățeni, înstrăinează comunitățile de patrimoniul lor construit. Acest fapt se vede de multe ori în lipsa de întreținere sau chiar vandalizarea clădirilor proaspăt reabilitate, cât și în dezinteresul pentru utilizarea spațiilor puse la dispoziție prin aceste clădiri. Lipsa unei bune gestiuni participative a resurselor de patrimoniu, una care ignoră opiniile, nevoile și ideile diferitelor categorii de cetățeni, riscă să irosească potențialul social al patrimoniului, transformându-l, dimpotrivă, într-un instrument ce favorizează polarizarea și excluziunea. Implicarea directă a oamenilor în recuperarea țesutului urban istoric, lăudată și încurajată în practica internațională, este benefică pentru întărirea sentimentului de apartenență și pentru consolidarea identității comunitare. Prin implicarea mea în acțiuni la firul ierbii, desfășurate prin diferite locuri încărcate de istorie ale Timișoarei, am să confirm că am ajuns să simt că și eu fac parte din mozaicul social și cultural al acestui oraș.

Timișoara se pregătește să devină Capitală Europeană a Culturii în anul 2021. În acest sens, există un interes de a migra eforturile dinspre patrimoniul construit din Cetate către celelalte cartiere istorice. Trebuie avut în vedere însă, că soarta patrimoniului cultural se calculează pe termen lung, astfel încât este recomandabil ca perspectiva conservării, reabilitării și restaurării clădirilor istorice să nu se desfășoare într-un orizont de timp impus artificial. În plus, satisfacerea nevoilor contemporane trebuie să se facă responsabil, cu grijă să nu se aducă niciun fel de atingere șanselor generațiilor viitoare de a se bucura de moștenirea lor culturală și de a-și croi propriul destin.

Nu în ultimul rând, protejarea patrimoniului cultural este în responsabilitatea fiecărui cetățean, dar nu trebuie să devină povară pentru niciunul. În acest sens, conservarea colaborativă a fondului construit trebuie să primeze în fața acțiunilor coercitive ce vizează locuitorii sau proprietarii clădirilor istorice. În caz contrar, accelerarea artificială a proceselor de întreținere și reabilitare favorizează apariția unei atmosfere tensionate în comunitate, care riscă reabilitări de slabă calitate, pierderi inestimabile și abandon.

Dreptul oamenilor la patrimoniul construit derivă din dreptul oamenilor de a lua parte la viața comunității. În procesul de analizare a relațiilor dintre oraș, creativitatea oamenilor și patrimoniul său cultural, se remarcă strânsa corespondență dintre performanța zonelor urbane și calitatea mediului arhitectural și natural, între diversitatea și pluriculturalitatea vieții urbane și capacitatea orașului de a stimula inovația socială și de a genera comunități prospere, bazate pe valori solide. Contribuția patrimoniului cultural construit la consolidarea comunităților și la dezvoltarea echilibrată a orașelor este definitorie pentru vitalitatea teritorială și pentru asigurarea unui trai urban demn. Regenerarea spiritului comunitar, plecând de la resursele de patrimoniu, poate juca un rol cheie în coagularea unei societăți amestecate, deseori polarizate sau divizate, oferind totodată soluții pentru provocările eclectice ale vieții urbane contemporane.

Surse:

- Cultural Heritage Counts for Europe - Patrimoniul cultural contează pentru Europa

Tezele Prealabile ale Codului Patrimoniului Cultural, București, 2016; 

The Berlin Call to Action: Cultural Heritage for the Future of Europe, Europa Nostra, German Cultural Heritage Committee (DNK), Prussian Cultural Heritage Foundation (SPK), European Cultural Heritage Summit – Berlin, 2018. 

  • Bourdieu Pierre: The Forms of Capital în „Handbook of Theory and Research for the Sociology of Education”, J. G. Richardson, New York, pag. 241-258;